Ion Hobana (născut Aurelian Mantăroșie), (n. 25 ianuarie1931, Sânnicolau Mare, județul Timiș-Torontal – d. 22 februarie2011, București) a fost un antologator, autor, critic literar, scriitor și teoretician literar român contemporan, specializat în analizarea literaturii științifico-fantastice.
A copilărit, împreună cu părinții săi, la o casă de pe strada Pescarilor din Bârlad. Tatăl său, Ion Mantăroșie a fost magistrat, iar mama sa Antoneta (n. Patrichi), profesoară de istorie la Școala Pedagogică de Băieți și directoare la Liceul de fete din Bârlad.
În 1949 a absolvit liceul la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu“. A fost licențiat în litere cu o lucrare despre Science-fiction, prima de acest fel din România.
A publicat cinci volume de versuri, printre care Centru înaintaș (1954), Caleidoscop (1958) și Orar de vacanță (1962) și romanul Sfârșitul vacanței (1960), înainte de a se consacra, cu precădere, SF-ului. Debutul în gen datează din 1955, în revista Știință și Tehnică, cu povestirea Glasul mării. Au urmat nuvela Ultimul văl (1957), volumele de povestiri Oameni și stele (1963), Un fel de spațiu (1988) și Timp pentru dragoste (2009, Editura Bastion), versiunea teatrală a Omului invizibil, după H.G. Wells (1974), pusă în scenă la București (1974), Brașov (1976) și Iași (2008).
În ianuarie 2011, volumul de povestiri Timp pentru dragoste, apărut în 2009 la Editura Bastion, este preluat, ca ediție definitivă, de către integrala science fiction și fantasy Seniorii Imaginației (Editura Eagle), readucând pe copertă titlul Oameni și stele.
Ion Hobana a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Société Européenne de Culture, H.G. Wells Society, Centre International Jules Verne, Associazione Internazionale per gli Studi sulle Utopie.
Pentru întreaga sa activitate de creație, exegeză și promovare a SF-ului, i s-au decernat Marele Premiu al Ministerului Culturii și Artei din Polonia (1973), Premiul Special Aripile de aur ale fanteziei (1980) și Premiul World SF (Brighton, 1984).
