„Templul părăsit”, traducere de Mihai Isbășescu, Editura Univers, 1989 (Der Verlassene Tempel, 1985) este un roman scris de Erwin Wickert (1915-2008), un diplomat și scriitor german care a fost ambasador în România (1971-1976) și China (1976-1980).
Romanul este o combinație de science fiction și istorie, explorând tema destinului uman în contextul unor evenimente dramatice, acțiunea având loc în secolul al III-lea e.n., în orașul roman Velia (vechea Elea) și în Heidelbergul anilor 80 ai secolului XX.
În original, romanul a fost publicat în 1985 la editura Deutsche Verlags-Anstalt din Stuttgart, R.F.G.
În „Templul părăsit” este vorba despre oameni și zei, despre slăbiciunile, defectele și capriciile naturii umane, indiferent de epocile pe care corpurile material și imaterial le traversează.
Walter Carow, un matematician de geniu găsește formula călătoriei în timp. Dar timpul nu e o constantă așa cum știm majoritatea dintre noi. Timpul e el însuși un zeu care se joacă prin spațiu.
Scopul lui Carow este să ajungă în secolul V î.e.n. în cetatea antică Elea și să-l întâlnească pe Parmenide, filosoful grec care a fondat școala eleată. Ajunge unde și-a propus, dar aproape cu 800 de ani mai târziu, Elea – polisul grecesc devenise orașul roman Velia.
Așa că Walter Carow nu nimerește la întâlnirea cu Parmenide, ci într-un templu părăsit al unei obscure zeități, Innus, din Imperiul Roman târziu.
De-aici începe istoria imaginată de Erwin Wickert: amuzantă, plină de suspans, nu în cele din urmă, filosofică, istoria transformării și adaptării vechiului în nou, a formelor care ne definesc existența.
Romanul este o meditație profundă asupra filosofiei, istoriei și destinului uman, îmbinând realismul istoric cu imaginația fantastică, este interesant, e un amestec ludic de roman de idei, SF și roman istoric.
Tematica romanului este legată de rolul și responsabilitatea omului în istorie, de raportul dintre cauzalitate și hazard, de dilema morală a intervenției în trecut, de consecințele acțiunilor umane asupra viitorului, de sensul și valoarea vieții.
Este povestea unui bărbat inteligent dar rigid, care datorită iubirii și tenacității îi transformă pe cei din jur, transformându-se pe sine. În Zeu.
Este istoria căutării sinelui, a spiritualității individuale și de grup într-o lume pe care Erwin Wickert o anticipează: aceea a tehnologiei sofisticate, mâncătoare de…timp și sentimente.
Romanul are două planuri narative, care se întrepătrund și se influențează reciproc.
Primul plan este cel al prezentului, în care prietenul lui Walter Carow, Jule Sommerfeld, prezintă unui săptămânal de scandal, manuscrisul lui Walter (recuperat din situl arheologic Velia), însoțit de fotografii Polaroid făcute în anul 282 e.n.
Cel de al doilea plan este parcursul lui Walter Carow în Velia antică.
Jule dorește să înțeleagă și să explice cauzele și consecințele evenimentelor istorice. În schimb, Walter, este mai rezervat și mai prudent în acțiunile sale, și se teme de posibilele paradoxuri temporale.
Ei descoperă că istoria este mai complexă și mai imprevizibilă decât credeau, și că orice schimbare poate avea efecte nedorite sau neprevăzute, timpul reacționează de fiecare dată când se încearcă introducerea unor modificări.
Intriga romanului este plină de suspans și de surprize, care mențin interesul cititorului.
Conflictul principal este cel dintre Walter Carow și romanii care încearcă să profite de pe urma tehnologiei secolului XX.
Conflictul se amplifică pe măsură ce Walter și Jule se confruntă cu situații dificile și periculoase, care le testează prietenia și loialitatea.
Conflictul se rezolvă în final, Walter Carow devine „zeu”, plasându-se dincolo de timp într-o altă dimensiune iar Jule Sommerfeld se reîntoarce definitiv în Velia secolului al III-lea.
Scriitorul german se definește ca un discret filosof al istoriei, ca un romancier umanist care găsește sursa plăcerii de a scrie în meditația profundă asupra destinului uman.
Intelectual de bună formație, cu studii de istorie a artei si filosofie la Berlin și Heidelberg, stundent al lui Karl Jaspers, apoi specializat – interesant și mai puțin obisnuit în epocă – în economie și știinte politice în S.U.A., Erwin Wickert si-a inceput cariera diplomatica la 24 de ani, prima destinație: China.
Apoi, tot în Extremul Orient: Japonia.
Avea sa lucreze la Paris, apoi la Bonn, la Londra, București și din nou în China, la Pekin.
În românește i s-au mai publicat și cărțile „O iarnă pe muntele Fuji” (trad. Mihai Isbășescu, Ed. Eminescu, 1974), „Purpura” ( Ed. Univers, 1975, traducere de Sevilla Răducanu), „Misiunea, un roman despre China imperială” (trad. Cristina Petrescu, Ed. Univers, 1986), „Templul părăsit” (ediția a II-a, Ed. Minerva, 2003), „Ochii fericiți. Un ambasador german la București în timpul lui Ceaușescu” (Fundația Culturală Libra, București, 2004).
