-2.5 C
Piatra Neamț
marți, 26 noiembrie 2024

FANTASY & SCIENCE FICTION. SF, Speculaţie Filozofică, Simulare Ficţională… Dialog cu Lucian MERIŞCA

Lucian Merişca s-a născut la Tîrgu Frumos, pe 20 aprilie 1958. În 1979 a înfiinţat, împreună cu fratele său, Dan Merişca, şi cu George Ceauşu, Radu Gavri-lescu, Sorin Simion, Doru Pruteanu şi Sorin Antohi cenaclul Quasar. A publicat trei volume, Aventuri în Exterrior (1998), Deratizare (1999), Vincent & Karlenstein (2008). În 2007, povestirea Some Earthlings’ Adventures on Outrerria (Aventurile unor pămînteni în Exterrior) i-a fost publicată în antologia SFWA European Hall of Fame: Sixteen Contemporary Science Fiction Classics from the Continent, editată de James & Kathryn Morrow. Recenziile la această antologie au apreciat unanim povestirea lui Merişca şi a fost pentru prima dată cînd s-a pus problema nominalizării unui autor român la Premiul „Hugo“.

Lucian, cum a fost cu propunerea de nominalizare la „Hugo“? În ţară, ştirea a apărut în mai multe variante: că a fost doar o propunere, că a fost chiar nominalizată… hai să lămurim un pic lucrurile.
Nu cunosc toate mecanismele tradiţionale ale acordării „Hugo“ Award. Dacă nominalizarea este un proces, atunci, da, am fost nominalizat. Dacă este o etapă strictă, atunci am fost recomandat pentru Premiul „Hugo“. Interesant este însă că am fost propus de către americani (nu de către români – se putea şi asta!), alţii decît cei care au semnat contractul cu mine şi m-au publicat; şi să nu uităm că jazzul şi SF-ul sînt considerate (de americani) ca făcînd parte din patrimoniul lor naţional – e de mirare deci să fie propus un nonamerican.

Cum ai ajuns în acea antologie? E greu? Ce trebuie să facă un scriitor român de SF pentru a atrage atenţia editorilor străini?
E o poveste întreagă… Nuvela aceasta, care stă la baza lumii inventate de mine – Exterrior – era şi piesa centrală din volumul pe care Editura Nemira mi l-a solicitat în 1992. Nu şi-au mai respectat contractul, dar nuvela avea să apară într-o antologie bilingvă Nemira, care a circulat în America şi a ajuns şi în mîinile lui James Morrow. I-a plăcut în mod deosebit, m-a contactat, şi au urmat vreo şase luni de şlefuiri ale variantelor în limba engleză americană… Am semnat contractul cu Tor Books (New York), volumul colectiv a apărut în 2007, în ediţia hardcover, şi, ca dovadă că s-a vîndut bine, în varianta paperback, în 2008. Altă variantă a apărut în Franţa. Am aflat că o ediţie s-a tradus şi în Cehia şi, cu ocazia asta, s-a auzit de SF-ul românesc, din Brazilia şi pînă în Japonia, din cîte am văzut pe Internet. Imediat după apariţia la Tor Books, am fost recomandat pentru „Hugo“, pe o listă pe care mai erau nume ca Brian W. Aldiss, William Gibson, Gene Wolfe, Lucius Shepard, Robert Silverberg, Bruce Sterling, Michael Swanwick şi alţii…

mai mult la :

FANTASY & SCIENCE FICTION. SF, Speculaţie Filozofică, Simulare Ficţională…

 

spot_img

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la SigmaKron

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura