13.5 C
Piatra Neamț
sâmbătă, 2 martie 2024

SFLASH – SFVA la 40 de ani

Articolul precedent
Articolul următor

Acum 40 de ani câțiva membri ai gloriosului cenaclu „Henri Coandă” cu o revistă premiată în Italia au părăsit ruinele acestuia pentru a înființa un alt cenaclu. Fusesem de câteva ori la ședințele H.C. de la Casa Științei și Tehnicii pentru Tineret, ba chiar am ajutat la resuscitarea (…) H.C. prin machetarea fanzinului OMICRON, scriind eseuri, cronici, desenând etc. Am editat la SFVA un fanzin comun SFVA+HC…

SFLASH a apărut la începutul anilor 80.

În 88 și 89 apare revista ORION.

În 2018 apare, cu ocazia Convenției SF ROMCON Reșița, un hibrid SFLASH+ FLAȘNETA = SFLASHNETA

Acest număr apare în mod excepțional, în 2022, la împlinirea a 40 de ani de la înființarea cenaclului SF Victor Anestin, acum Clubul SFVA.

După 40 de ani, odată fanzinul cenaclului SFVA apare într-o ediție specială aniversară. Cuprinde lucrări ale unor membri vechi și noi (ceea ce nu înseamnă neapărat două categorii de vârstă): BD, ilustrații, proză scurtă și foarte scurtă: Constantin Iancu, Valentin Iordache, Marian Mirescu, Cornelia Georgescu, Viorel Pîrligras, Mihai Cranta, Mirca Liviu Goga, Ovidiu Dinică, Dan Ninoiu.

Fanzinul este, și el, și nou și vechi. Un pic retro. VINTAGE, în sensul originar al cuvântului.

MAGAZIN FANTASTIC este un upgrade al acestei publicații predigitale.

Dacă membrii clubului mai doresc să contribuie la realizarea altor numere, Syndicart rămâne deschis propunerilor.

La mulți ani !

Marian Mirescu

syndicart.net/category/publicatii/sflash/numere-sflash/

spot_img

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la SigmaKron

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura